Un incendiu de proporții a distrus locuința unei familii din localitatea Solești, județul Vaslui. Pompierii militari au fost solicitați în ajutor pe 20 august, apelul prin numărul unic de urgență 112 fiind înregistrat în dispeceratul ISU Vaslui în jurul orei 18:15. La ajungerea salvatorilor incendiul se manifesta la bucătăria de vară, care era lipită de casă.

Au intervenit militarii de la Detașamentul de Pompieri Vaslui două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, încadrate cu 11 militari. La ajungerea salvatorilor incendiul se manifesta la bucătăria de vară, care era lipită de casă, arderea fiind generalizată. Anexa care ardea avea trei camere, iar casa avea patru camere. Incendiul a fost localizat la nivelul bucătăriei de vară, apoi fiind lichidat.
„Au ars cele trei camere ale anexei de unde a început incendiul, precum și acoperișul în întregime. A fost salvată casa mare și alte anexe gospodărești, adăpost pentru animale, adăpost pentru păsări. Cauza probabilă: foc deschis în spații închise – candelă aprinsă”, anunță ISU Vaslui.
FOTO ISU Vaslui



