Acasă ACTUALITATE Bacău. Accident feroviar mortal

Bacău. Accident feroviar mortal

Bandă poliție : „nu treceți” Tragedie într-o comună din Neamț. O femeie a murit electrocutată

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a avut loc în seara de 20 august. S-a întâmplat pe strada Garofiței din municipiul Bacău, forțele de intervenție și cele de ordine fiind sesizate prin apel la numărul unic de urgență 112, anunțându-se că o persoană a fost lovită de tren. La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

„La sosirea echipajelor de intervenție, a fost identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 80 de ani, care nu prezenta semne vitale. Din nefericire, persoana a fost declarată decedată”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău.

Urmează ca anchetatorii să stabilească identitatea victimei, precum și cauzele care au dus la producerea tragediei.