NEAMŢ: Elevi de națională la Geografie

elevi examen 10Șase elevi vor duce numele județului Neamț la faza națională a olimpiadei de geografie. La etapa județeană, care a a avut loc sâmbătă, 7 martie, la Liceul Tehnologic „Spiru-Haret” din Piatra-Neamț, au participat 97 de elevi din clasele VIII-XII.

„În evaluarea lucrărilor, pentru proba teoretică și proba practică, au fost implicate 32 de cadre didactice. Subiectele au fost ample, întocmite gradual, cu itemi și de dificultate mare . 42% dintre elevi au obținut note peste 7”, a precizat prof. Camelia Nina Sava, inspector școlar de Geografie.

De remarcat ar fi faptul că, printre cei care întregesc lotul județului Neamț se numără și Andreea Georgiana Fîrțigu (clasa a VIII-a, coordonată de prof. Daniela Pupăză), elevă a Școlii Gimnaziale Vaduri (comuna Alexandru cel Bun). S-au mai calificat: Victor Malairău (clasa a IX-a), de la CN „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț – prof. Daniel Sava; Andreea Vasiliu (clasa a X-a), de la CN „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț – prof. Elisabeta Tofan; Daniel Șoimaru (clasa a XI-a), de la CN „Gheorghe Asachi” – prof. Daniel Sava; Sorina Diana Avădanei (clasa a XI-a), de la CN „Calistrat Hogaș” – prof. Simona Magdalina; Cristina-Ioana Balaban (clasa a XII-a), de la CN „Calistrat Hogaș” – prof. Elisabeta Tofan.

Etapa națională a olimpiadei de geografie va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 4-10 aprilie. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...