0:00

Femeile din PSD Neamț promovează ”Pactul pentru demnitatea femeii” DOCUMENT PDF, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Emilia ARCAN

Organizația Femeilor Social-Democrate din Neamț susține și promovează întru totul ”Pactul pentru demnitatea femeii”, inițiat la nivel național de toate doamnele social-democrate, în frunte cu președintele Rovana Plumb, ministru al Muncii. Potrivit Emiliei Arcan, liderul OFSD Neamț, susținerea din județ nu este de la sine înțeleasă, este mai mult decât îndeplinirea unei directive de partid, este obiectivul pe care doamnele social-democrate și l-au propus pentru următorii cinci ani și în care cred cu tărie.

”Pactul pentru demnitatea femeii a fost lansat pe 7 martie, cu prilejul Zilei internaționale a Femeii, ocazie cu care s-a lansat și Primăvara Social-Democrată, iar doamna președinte Rovana Plumb și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. A fost prilejul cel mai potrivit pentru a lansa oficial acest proiect, al OFSD, prin care dorim să inițiem o dezbatere coerentă și reală asupra obiectivelor stabilite în Pact. Pactul pentru demnitatea femeii poate nu este primul proiect de acest gen, dar cu siguranță este cel mai complex și complet, cu propuneri care prin care putem asigura femeii românce statutul pe care îl merită într-o Românie a anilor 2015-2020. Probleme există, ele sunt cunoscute, dar, din nefericire, la nivel de implicare se face prea puțin pentru rezolvarea lor. În aceste condiții a apărut Pactul nostru, pe care îl propunem întregii societăți românești, tuturor partidelor politice, tuturor celor care doresc și pot să se implice”, a declarat Emilia Arcan.

Până să se asigure de implicarea tuturor factorilor pe care i-a provocat prin lansarea Pactului pentru demnitatea femeii, OFSD și-a propus să acționeze, prin organizațiile județene, pentru îmbunătățirea statutului femeii în România.

Ce dorește OFSD pentru femei? De la tratament corect pe piața muncii și sprijin pentru viitoare mămici până la protejarea femeii împotriva violenței domestice, o salarizare corectă și echitabilă, pe măsura muncii, o pensie decentă la finalul activității în câmpul muncii.

”Pentru atingerea acestor obiective, noi venim și cu măsuri concrete. Aș aminti aici decontarea analizelor medicale propuse de medic pentru femeia gravidă, plata integrală a concediului maternal la nivelul salariului avut de tânăra mămică de-a lungul ultimelor 12 luni înainte de a rămâne însărcinată, scutirea de la plata impozitului pe clădiri a persoanelor juridice care înființează creșe sau grădinițe, completarea cadrului legislativ privind violența domestică și introducerea în legislație a ordinului de restricție în regim de urgență. Sunt doar câteva din propunerile noastre, care pot fi realizate facil dacă există voință și consens. Iar voința și consensul ar trebui să fie unanime, fiindcă rolul important al femeii este o realitate cu care suntem cu toții de acord. Fiecare din noi are aproape o mamă, o bunică, o fiică, o soră, o soție – în cazul domnilor. Cred că este momentul să le acordăm statutul pe care îl merită”, a adăugat Emilia Arcan. (ZCH NEWS)

”Pactul pentru demnitatea femeii” poate fi lecturat, în format PDF:
https://zch.ro/wp-content/uploads/2015/03/OFSD-Pactul-pentru-Demnitatea-Femeii.pdf

Articolul precedentNEAMŢ: Elevi de națională la Geografie
Articolul următorNEAMŢ: Hepatita A bate în retragere, dar nu dispare
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.