NEAMŢ: 195 de copii au fost încadrați în grad de handicap în februarie 2015

asistenta socialaPe parcursul lunii februarie 2015 Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului din cadrul DGASPC Neamț a încadrat într-un grad de handicap 195 de copii cu dizabilități. Unii dintre aceștia au fost erau cazuri nou luate în evidență, alții au fost reevaluați. La finele anului 2014 în evidențele DGASPC Neamț erau 2.243 de copii încadrați într-un grad de handicap, aceștia avînd vîrste de la 0 luni pînă la 18 ani.

Cum se face încadrarea în grad de handicap a copilului

Părintele care suspectează o problemă de sănătate a copilului merge inițial la medicul de familie. De acolo este îndrumat la medicul specialist care stabilește diagnosticul. Pe baza certificatului medical, părintele sau reprezentantul legal vine la DGASPC, la Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, unde se face o evaluare pentru a se vedea dacă boala respectivă se încadrează în criteriile legale. Dacă sînt îndeplinite condițiile, se întocmește un dosar cu toate documentele prevăzute de legislația în vigoare, se face evaluarea psihologică a copilului, dacă este cazul, iar ulterior, dosarul ajunge la comisia pentru protecția copilului într-un grad de handicap, care se întrunește o dată la două săptămîni. Se eliberează ulterior un certificat de încadrare în grad de handicap, se stabilește un plan de recuperare și se face o cerere pentru a beneficia de drepturile legale.

Un copil cu handicap în grad accentuat beneficiază de alocație de stat dublă, plătită de AJPIS (84 de lei) și de buget complementar plătit de DGASPC Neamț, în cuantum de 79 lei.

Copilul cu handicap mediu are dreptul la alocație dublă, 84 de lei, plătiți de AJPIS și la un buget complementar în cuantum de 39 de lei.

Copilul cu handicap grav beneficiază de alocație dublă, plătită de AJPIS, în valoare de 84 de lei și buget complementar plătit de DGASPC în valoare de 106 lei. De asemenea, copilul are dreptul la indemnizație lunară sau la asisatent personal, suma prevăzută de lege fiind de 724 de lei. Acești bani sînt plătiți de către primăriile de domiciliu. Copilul cu handicap de tip HIV/SIDA primește în plus și o alocație lunară de hrană, calculată pe baza alocației zilnice stabilite pentru consumul colectiv din spitale, care în acest moment este de 11 lei pe zi.

Educația copilului cu handicap

Dacă nu poate fi încadrat în învățămîntul de masă, copilul cu dizabilități poate urma o formă de învățămînt special, includerea într-o asemenea unitate școlară fiind făcută pe baza unui certificate de orientare școlară emis de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională. În Neamț există patru unități de învățămînt speciale:

– Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Alexandru Roșca Piatra Neamț

– CSEI Roman

– CSEI Tîrgu Neamț

– Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare (pentru forme de învățămînt liceal). (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...