BAO – 25 DE ANI DE QWAN KI DO ÎN ROMAN

bao roman afisDuminică, 8 februarie, de la ora 17:00, la Sala Sporturilor, toți romașcanii sunt invitați să participe la un spectacol de artă, îndemânare și concentrare: GALA ANIVERSARĂ „BAO – 25 DE ANI DE QWAN KI DO ÎN ROMAN”. Va fi prezentat un program demonstrativ la care vor participa toți practicanții actuali ai CLUBULUI BAO ROMAN, de la ultimul intrat în sală și până la centurile negre consacrate. La manifestare sunt invitați Ovidiu Covaci, director tehnic al Federației Române de Qwan Ki Do (centura neagră cu 6 dang), Nica Teodor și Nica Ștefan (centuri neagre cu 5 dang) – antrenori ai lotului național, Diumea Valerică (centura neagră cu 5 dang) – președintele Comisiei Naționale de Arbitraj și fondatorul Clubului BAO Roman, Prigoreanu Ștefan (centura neagră cu 3 dang) – vicepreședintele Federației Române de Qwan Ki Do, unul dintre primii practicanți ai Clubului BAO Roman. Din partea Direcției Județene pentru Sport este invitat și și-a anunțat participarea directorul acestei direcții. Intrarea va fi liberă.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Peste 7.000 de consumatori din Neamț nu au curent electric în urma rafalelor de vânt puternic

Vântul puternic de astăzi, 26 aprilie, a cauzt probleme...

Neamț. Peste 250.000 de țigarete de contrabandă găsite în urma unor percheziții

Poliția Neamț a efectuat sâmbătă, 25 aprilie, 4 percheziții...

VIDEO. Incendiu la un depozit de gunoi din județul Iași

Actualizare: A fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru populația...