Reprezentanții Prospecțiuni sunt pregătiți să vă răspundă la întrebari

prospectiuni 84

Comportamentul și atitudinea sunt atuuri cheie pentru angajații companiei cu tradiție în achiziția de date geofizice. Dincolo de priceperile profesionale, cei care poartă însemnele firmei trebuie să cunoască tehnici de interacțiune în societate, în condițiile în care activitatea angajaților presupune deseori intrarea în contact cu localnici din zonele de acțiune. Pentru a ajunge la aceste performanțe, compania Prospecțiuni organizează sesiuni periodice de training și instruire la cele mai înalte standarde. De asemenea, conform regulamentelor interne, echipamentele companiei sunt zilnic verificate, iar personalul este testat prin sondaj pentru a preveni consumul de alcool și droguri.

Comportamentul angajaților, cartea de vizită a companiei

„Atitudinea angajaților face parte din cartea noastră de vizită. Atunci când obținem un contract, suntem conștienți de faptul că un rol important îl are capacitatea noastră de a respecta standardele de calitate,de siguranță ocupațională și de protecție a mediului”, explică Mihai Mitroi, vicepreședintele companiei Prospecțiuni SA.

Conform reprezentanţilor Prospecţiuni, dincolo de siguranţa angajaţilor, securitatea și integritatea membrilor comunităţilor locale reprezintă una dintre grijile curente. În relația cu localnicii, angajaţii Prospecţiuni SA trebuie să urmeze nişte reguli stricte, care ajută compania să păstreze relaţii bune cu toate părţile implicate în proiectele geofizice. Fiecare angajat urmează un program special de pregătire a modului în care relaționează în timpul activităților din teren, în cadrul căruia sunt explicate tehnici de interacțiune cu localnicii, de negociere, reguli pentru derularea activității, astfel încât să nu perturbe activitatea localnicilor. Se pune accent pe toate aspectele, de la vocabular până la comportament.

Cei care nu respectă regulile de circulație și cele referitoare la protecția muncii sunt drastic sancționați. Pe de altă parte, comportamentul adecvat și implicarea sunt recompensate, existând sisteme de premiere pentru motivarea angajaților și posibilități de creștere și promovare în carieră.

Transmite părerea ta despre angajații Prospecțiuni

Pentru a se asigura că angajații respectă regulile stabilite atunci când își desfășoară activitatea, compania îi îndeamnă pe oameni să sesizeze orice abatere.

„Este important pentru colaboratorii noștri ca angajații să aibă o atitudine corespunzătoare. Tocmai de aceea considerăm că aceste eforturi sunt necesare și benefice pe termen lung. Îi îndemnăm pe cei care consideră că angajații noștri nu-și îndeplinesc îndatoririle corespunzător să ne anunțe în primul rând pe noi, ca să putem lua rapid măsurile necesare”, declară Mihai Mitroi, vicepreședinte Prospecțiuni SA.

Prospecţiuni SA este o companie cu tradiție în achiziţia de date geofizice, apreciată pentru investiţiile complexe pe care le-a făcut de-a lungul anilor în monitorizarea constantă a impactului activităţilor sale. Toate practicile și tehnicile folosite de companie în vederea realizării proiectelor sunt moderne și recunoscute la nivel internațional.

Pentru mai multe detalii despre activitatea Prospecțiuni SA în localitatea dumneavoastră, puteți apela 24/7 la următoarele numere de telefon:

Prospecțiuni SA: 0728/107240; 0730/582538. (V.B.)

Autor:

Ultima ora

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Vaslui. Incendiu devastator în comuna Băcani o locuință a ars ca o torță de la o lumânare

Agoniseala de-o viață a unei familii din localitatea Drujești,...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...