Statutul Elevului – un pas mai aproape de aprobare

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), în calitate de structură reprezentativă a elevilor din România, continuă demersurile privind adoptarea Statutului Elevului. Având în vedere angajamentele făcute de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, adoptarea Statutului Elevului este o necesitate şi trebuie să reprezinte o prioritate şi pentru Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, în conformitate cu:

* Art.80, alin.(1) din Legea nr.1/ 2011, Învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor sau a altor asociații reprezentative ale elevilor, […]

* Art.80, alin.(2), Ministerul Educației Naţionale împreună cu Consiliul Național al Elevilor și organizațiile guvernamentale și nonguvernamentale reprezentative, elaborează un statut în care sunt prevăzute drepturile și îndatoririle elevilor, care se aprobă prin Ordin al Ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. În baza acestui statut, fiecare unitate de învățământ își elaborează regulamentul școlar propriu.

Consiliul Naţional al Elevilor a înaintat o propunere a Statutului Elevului pe care, în urma dezbaterii publice, a înregistrat-o la Ministerul Educaţiei Naţionale. Consiliul Naţional al Elevilor se bucură, în demersul său, de sprijinul Ministerul Educaţiei Naţionale, alături de Federaţia Sindicatelor Libere din Învătământ şi de Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.
În perioada următoare vor avea loc negocieri pe conţinutul Statutului Elevului, între toţi actorii implicaţi în actul educaţional.
Menţionăm că este necesar ca acest document să fie aprobat în cel mai scurt timp, deoarece elevii vor avea oportunitatea de a accesa un cadru de conștientizare a drepturilor și obligațiilor acestora printr-o metodă directă și concisă, având în vedere faptul că toate informațiile din diferite documente sunt regăsite în statut. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...