Conflict în trafic, încheiat cu lovituri și dosar penal

Un conflict izbucnit în trafic, pe strada Petru Rareș din Piatra Neamț, s-a transformat într-o altercație fizică. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Incidentul a avut loc marți, 20 octombrie, în jurul orei 13:40, când o femeie de 37 de ani a sunat la 112 și a sesizat Poliția municipiului Piatra Neamț.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 48 de ani, o minoră de 14 ani și femeia de 37 de ani se deplasau cu un autovehicul, pe strada Petru Rareș, din Piatra-Neamț, între aceștia și un bărbat de 47 de ani ar fi izbucnit un conflict, datorită unor presupuse încălcări ale normelor rutiere, fapt pentru care aceștia ar fi oprit autoturismele într-o stație de autobuz și și-ar fi adresat reciproc injurii și expresii jignitoare, conflict ce a degenerat iar cei implicați și-ar fi aplicat mai multe lovituri”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Foto ilustrativă.

Autor:

Popa Denisa
Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora