A uitat să acorde prioritate

Un șofer care s-a urcat băut la volan a provocat, joi dimineață, un accident care, din fericire, s-a soldat numai cu pagube materiale. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului se face pietreanul Gheorghe I. (29 ani). Acesta conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, iar la un moment dat, vrând să schimbe direcția de mers către stânga, n-a acordat prioritate autoturismului condus regulamentar, din sens opus, de Cornel C. (34 ani), din Piatra Neamț.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul vinovatului  rezultatul a fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Neamț, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii îmbibației de alcool din sânge. Pe cale de consecință, tânărul s-a ales și cu dosar penal, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală. Un alt șofer care s-a ales cu dosar penal este Daniel C. (26 ani), tot din Piatra Neamț. Acesta se afla la volanul unui autoturism BMW și a fost oprit pentru control pe strada Bistriței din municipiul reședință de județ. Cu prilejul verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul avea dreptul de conducere suspendat. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...