Colinde şi icoane, la Biblioteca judeţeană

biblioteca

Biblioteca ”G.T. Kirileanu” va organiza mâine, 18 decembrie, începând cu ora 17, o expoziție de icoane, pe fondul acordurilor muzicale prilejuite de „sărbătorile bucuriei”. Manifestarea este un omagiu adus celor doi martiri din temniţele comuniste, duhovnicii Iustin Pârvu şi Nicolae Grebenea, plecaţi de câtva timp la Ceruri. Pe holurile bibliotecii vor putea fi admirate icoanele lui Răzvan Ciprian, elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Victor Brauner”, ale pietreanului Daniel Stelescu și ale copiilor de la Palatul Copiilor din Piatra Neamț. „Am încercat, prin această expoziție, să mă apropii de ceea ce am redat. În icoane se regăsesc scene care reliefează sărbătoarea Nașterea Domnului, dar și chipuri de sfinți. Această expoziție reprezintă și un bun prilej prin care putem să aducem mulțumire pentru binefacerile cu care am fost binecuvântați peste an”, a spus Răzvan Ciprian.

„Ferestrele către Cer”, așa cum mai sunt numite icoanele, vor fi deschise de colindele cântate de Grupul T.A.G.M.A. și de corul „Cântec Sfânt”, al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Piatra Neamț. La eveniment au fost invitate și Alexandra Grigoraș și Teodora Sava, aceasta din urmă vicecampioana primei ediții a emisiunii „Next Star”. Fetele vor fi acompaniate la pian de Tudor Feraru.

(M.T., N.S.)

Autor:

Ultima ora

Atenționare meteo de vreme severă în Regiunea Nord-Est

În ultima decadă a lunii mai vremea se schimbă...

FOTO. Accident cu trei mașini la Podoleni: trei persoane au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate trei...

Ceremonie militară dedicată Zilei Eroilor

Garnizoana Piatra Neamț organizează ceremonia militară dedicată Zilei Eroilor....