Cadrele didactice reprezintă o categorie socioprofesională foarte importantă, fără de care nu poate fi concepută evoluţia spirituală a unei naţiuni. Deşi se confruntă cu numeroase probleme, trebuie subliniat faptul că fără devotamentul, modestia şi bunul-simţ al acestor oameni, şcoala românească n-ar fi rezistat de-a lungul vremurilor. Ce-şi doresc cadrele didactice, aceşti truditori anonimi care fac voluntariat pentru instruirea copiilor? Nimic extraordinar, ci doar condiţii decente de predare şi de trai, adică: spaţii de învăţare curate şi suficiente, şcoli autorizate sanitar, apă şi canalizare în toate instituţiile şcolare, clase cu efective normale de elevi, mijloacele didactice necesare procesului de învăţământ, asigurarea asistenţei medicale pentru copii, renunţarea la “fondul clasei” strâns de la elevi, finanţarea integrală de la buget a programului “after school”… În ceea ce priveşte conţinutul procesului instructiv-educativ, cadrele didactice solicită guvernanţilor: reînfiinţarea şcolilor profesionale, reintroducerea concursului naţional de titularizare, recunoaşterea vechimii în învăţământ pentru: efectuarea stagiului militar, pentru creşterea copilului, pentru perioada cât catedra a fost rezervată, pentru cursuri de specializare sau cercetare ştiinţifică în ţară/străinătate. De asemenea, dascălii şi-ar dori debirocratizarea actului educaţional – cadrele didactice sunt obligate să întocmească numeroase documente absolut inutile -, decontarea cheltuielilor de navetă, ajutor financiar pentru achiziţionarea de cărţi şi auxiliare didactice – dar şi o alocaţie pentru ţinuta vestimentară! -, prima de instalare pentru debutanţii din învăţământ, – reprezentând un salariu de bază -, spor de 15% pentru cadrele didactice din şcolile speciale, sporul de doctorat (reprezentând 15% din salariul de bază), ajutor material în cazul decesului unui cadru didactic, o indemnizaţie pentru cei care se pensionează la limita de vârstă (în cuantum de 3 salarii), premiul de 2% din fondul de salarii. La fel de importantă pentru cadrele didactice este acordarea unor sporuri personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar: spor de vechime neinclus în salariul de încadrare, spor de stabilitate, sporuri pentru creşterea copilului, pentru activitate în învăţământul special şi pentru orele suplimentare efectuate în zilele nelucrătoare. Pe lângă aceste drepturi, cadrele didactice au obligaţia să se perfecţioneze şi să fie mereu la curent cu noutăţile de specialitate. Din păcate, printre oamenii valoroşi din învăţământ s-au strecurat mulţi neaveniţi care nu au nimic de-a face cu pregătirea şi educarea copiilor. Prin urmare, trebuie avută în vedere o triere serioasă a celor care doresc să lucreze în şcoli şi selectarea doar a celor care dovedesc o bună pregătire, pasiune, ambiţie şi drag de copii. Lista solicitărilor pare destul de lungă, în realitate însă e vorba de reintroducerea drepturilor de care cadrele didactice au beneficiat înainte ca onor domn Preşedinte să decidă reducerea cu 25% a salariilor şi diminuarea (chiar anularea) unor sporuri legal cuvenite. De ani buni, atunci când se constituie bugetul anual, se vorbeşte despre alocarea a 6% din PIB învăţământului, dar această minune nu s-a întâmplat vreodată după anul 90. Ştiţi care era bugetul educaţiei în perioada interbelică? Nu mai puţin de 12%, dar putea ajunge în anumite perioade până la 16%! În acele vremuri, şcoala era o instituţie respectabilă, iar aprecierea deosebită de care se bucurau profesorii se reflecta şi în grila de salarizare. Un profesor universitar avea mulţi bani, îşi putea lua câte o moşie sau câte o casă în centrul marilor oraşe, iar în concedii pleca peste hotare! Astfel, un cadru didactic titular din învăţământul superior ajungea să câştige şi 26.000 lei pe lună, tot atât cât primea şi prim-ministrul guvernului! Un învăţător avea salariul de 4.000-5.000 de lei, iar un profesor câştiga în jur de 8.000 de lei pe lună (în timp ce un mecanic câştiga cam 2.500). Concluzia? Pe vremea aceea, era foarte bine să fii profesor, aveai o poziţie socială recunoscută şi erai o persoană respectată. Acum? Întrebaţi-i pe greviştii din piaţa Guvernului şi veţi vedea imensa distanţă care separă cele două epoci…
Ioan MUNTEANU
Deputat de Neamț
