Se ştie că locurile de la poalele Ceahlăului i-au fermecat pe toţi cei ce au păşit pe aceste plaiuri pline de istorie şi legendă rămânând legaţi sufleteşte toată viaţa. Nu întâmplător, profesorul universitar bucureştean, I. Simionescu, afirma în 1924, la o conferinţă ţinută în sala teatrului din urbea noastră, că din multele judeţe de munte pe care le are România, nu e unul care să întreacă judeţul Neamţ, prin mai variate ademeniri naturale sau istorice, îngrămădite în relativ restrînse graniţi. Mai departe acelaşi profesor continua: judeţul Neamţ cuprinde, fermecătoare şi atractive peisagii, care nu doboară prin măreţia lor, dar leagă sufleteşte, pe toţi acei care le-au străbătut măcar o singură dată. Era şi normal ca pe aceste străvechi meleaguri să trăiască în munţii împăduriţi animale care, în mare parte, au dispărut: zimbrul, bourul, brebul, castorul şi capra neagră. În documentele aflate în păstrare la Direcţia judeţeană Neamţ a Arhivelor Naţionale sunt informaţii despre animalele amintite, în afară de castor, ceea ce dovedeşte că acest animal a dispărut din timpuri mai îndepărtate. Toponimia locală ne oferă preţioase documentări cu privire la animalele care au hălăduit cândva pe valea Bistriţei, aşa, cum rezultă şi din documentele existente în Fondul personal Constantin Matasă. Astfel, din minuţioasele studii întreprinse de întemeietorul Muzeului Regional de Arheologie din Piatra-Neamţ, în 1934, reiese că sunt mai multe locuri cu numele de zimbru şi bour. De pildă, pentru existenţa zimbrului amintim următoarele locuri: Gropile Zimbrului în Tazlău, Piciorul şi Dealul Zimbrului pe Bâtca Doamnei, Piatra Zimbrului la Broşteni etc. Amintirea bourului este mult mai bogată. Astfel de locuri sînt: Curmătura Bourului la Piatra Şoimului, Pădurea Bourului la nord de Mărgineni, Dealul Bouruli lângă Mănăstirea Neamţului, Muntele Bourului pe valea Tarcăului şi Boura Fîrţigi de la poalele Ceahlăului. (Prof. Gh. RADU)
