Două șoferițe au fost protagonistele a tot atâtea incidente rutiere și au ajuns la spital, lucru care nu s-ar fi petrecut dacă dădeau dovadă de mai multă precație. Una dintre ele s-a urcat băută la volan, iar cealaltă a uitat ce înseamnă distanța de siguranță între autovehicule. Pe 29 iunie, la ora 02:33, în timp ce o tânără, de 21 de ani, din Roman, conducea un autoturism, pe DN 15D, aproape de Baratca, a pierdut controlul direcției. În aceste condiții, a pătruns pe sensul opus, a intrat în coliziune cu un podeț de beton, mașina răsturnându-se pe un spațiu verde, din afara părții carosabile.
Victima a fost transportată la o unitate medicală, testul cu aparatul etilometru indicând o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur in aerul expirat. I s-a întocmit dosar penal. Tot în prima zi a acestei săptămâni, în jurul orei 08:30, polițiștii de la Biroul Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ156A, la Ruseni, a avut loc un accident. În timp ce o femeie, de 49 de ani, din Borlești, conducea un autoturism, pe direcția Bacău către Piatra-Neamț, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de mașina din fața sa, la volanul căreia era un bărbat de 65 de ani. A urmat o coliziune, șoferița suferind leziuni care au necesitat transportul la Spitalul Județean. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Dan Sofronia


