FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

Duminică, 31 mai, în intervalul orar 07:00-13:00, polițistii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii secțiilor rurale Popricani și Hârlău, au desfășurat acțiuni de control în târgurile de animale din comunele Focuri și Țigănași.

FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

„Scopul principal a constat în verificarea modului de respectare a prevederilor legislației în vigoare, în materie de protecție a animalelor.

Au fost desfășurate și activități de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile pe care le au deținătorii de animale în vederea asigurării condițiilor de protecție și bunăstare ale acestora.

Au fost legitimate 58 de persoane, au fost verificate 3 autovehicule, fiind aplicate 9 sancțiuni contraventionale, dintre care 8 la H.G. nr. 984/2005 (respectarea prevederilor sanitar -veterinare și siguranța alimentelor -n.r.) și una la Legea nr. 61/1991 (respectarea liniștii și ordinii publice- n.r.), în valoare de 4.320 de lei.FOTO. Iași. Amenzi date de polițiști în târgurile de animale din Focuri și Țigănași

De asemenea, au fost distribuite cetățenilor 96 de pliante cu informații preventive”, a precizat inspector principal Anca Alexandra Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Un exemplu de sancțiune aplicată: un bărbat, din comuna Fântânele, a fost amendat pentru că deținea un cal, cu vârsta de peste un an, „fără a deține documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare, animalul nefiind înregistrat și identificat prin microcipare”.

FOTO: IPJ Iași

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

FOTO. Vaslui. Un bărbat și-a dat foc la casă. Pompierii au reușit să salveze jumătate din locuință

Un bărbat din municipiul Murgeni, județul Vaslui, și-a incendiat...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

FOTO. CS Delmadi Piatra-Neamț, rezultate remarcabile la Vrancea Splash Cup 2026: 50 de medalii și două trofee individuale

Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a reprezentat cu cinste municipiul...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

„Tărâmul Copiilor” se amână pentru weekendul viitor, 6 și 7 iunie

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, „Tărâmul Copiilor” din Piatra-Neamț...

Suceava. Accident cu doi răniți în centrul municipiului 

O coliziune între două autoturisme, s-a produs în cursul...

Iași. Arestați pentru trafic de droguri 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată...

Tradiții creștine: Rusaliile și Moșii de Vară

La zece zile după Înălțarea lui Hristos, respectiv la...

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...