FOTO. Arestați pentru trafic de droguri: stupefiantele au fost achiziționate din Franța

Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile după ce au fost puse sub acuzare pentru comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, complicitate la introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, în formă continuată. Cercetările efectuate de procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Iași, au relevat faptul că stupefiantele au fost achiziționate din Franța și au fost trimise în țară cu o firmă de curierat.

 

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că în cursul lunii august 2024, unul dintre inculpați în baza înțelegerii prealabile cu cel de al doilea a procurat din Franța, în scopul comercializării, 350 grame rezină de canabis pe care a livrat-o în țară prin intermediul unei firme de coletărie. Coinculpatul a fost prins în flagrant, în orașul Târgul Frumos, în timp ce transporta pachetul  în care se afla ascunsă cantitatea de drog de risc menționată”, anunță DIICOT.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, în perioada mai – august 2024, cei doi au deținut, intermediat și comercializat direct droguri de risc, respectiv rezină de canabis, către consumatori din județul Iași. Au avut loc și descinderi imobiliare, iar în urma perchezițiilor anchetatorii au identificat și ridicat mai multe mijloace de probă. Ambii acuzați au fost reținuți, ulterior fiind arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanței de fond nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Iași.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...