Un accident de circulație soldat cu rănirea a doi minori de 16 ani, a avut loc pe 22 mai în Piatra Neamț. Polițiștii de la rutier au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 19:00, anunțându-se accidentul care avuse loc cu aproape două ore mai devreme. „La data de 22 mai a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați, de către doi minori, în vârstă de 16 ani, din Piatra Neamț, despre faptul că, în jurul orelor 17:13, în timp ce erau angajați în traversarea părții carosabile, pe trecerea de pietoni, situată pe strada Mihai Eminescu, au fost acroșați de un autoturism, care a plecat de la fața locului, fără a opri”, anunță IPJ Neamț.
În urma activităților desfășurate de polițiști a fost identificat autoturismul implicat în accident, respectiv conducătorul acestuia, un bărbat de 74 de ani, din Piatra Neamț. „În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai arată sursa citată. A fost deschis un dosar penal și se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.



