Video – Foto. Bacău. Momentul în care un tânăr, băut, distruge o mașină parcată!

Un șofer, în vârstă de 20 de ani, s-a urcat băut la volanul autoturismului și, ajuns pe strada Nicolae Bălcescu din orașul Slănic Moldova (județul Bacău), a intrat într-o mașină parcată. Dat fiind faptul că polițiștii au constatat un nivel al alcoolemiei de 1,31 mg alcool pur în aerul expirat, aceștia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore. Urmează ca instanța de judecată să stabilească pasul următor – arestare preventivă sau control judiciar.

Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din acea zonă a orașului.

“Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Slănic Moldova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 20 de ani, pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Din verificările efectuate a rezultat că, cel în cauză a condus un autoturism pe strada Nicolae Bălcescu din Slănic Moldova și a acroșat un autovehicul parcat regulamentar în afara părții carosabile.

Din impact au rezultat doar pagube materiale.

În urma testării cu aparatul etilotest, tânărul avea o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat comisar de poliție Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, infracțiune pedepsită, conform Codului Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Imagini: IPJ Bacău

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.