Șofer băut, oprit în trafic de un polițist aflat în timpul liber

Un polițist aflat în timpul liber, în Târgu Neamț, a oprit un șofer în trafic, având suspiciunea că acesta se află sub influența alcoolului. Este vorba despre inspectorul principal de poliție Fereastrăuariu Bogdan-Andrei, din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, care a simțit nevoia să intervină pentru a preveni o posibilă tragedie.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, incidentul a avut loc joi, 6 februarie, în jurul orei 17:00, pe strada Panazol din orașul Târgu Neamț. Observând un autoturism care se deplasa periculos, polițistul nu a ezitat să ia măsuri. Instinctul l-a determinat să acționeze, iar cu ajutorul altor participanți la trafic, a reușit să oprească vehiculul și să solicite sprijinul colegilor de la Poliția orașului Târgu Neamț.Șofer băut, oprit în trafic de un polițist aflat în timpul liber

Testarea șoferului cu aparatul etilotest a confirmat suspiciunile: 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Această intervenție arată un adevăr simplu, dar esențial: polițistul nu este polițist doar în timpul serviciului. Siguranța comunității nu are program fix, iar responsabilitatea unui om al legii merge dincolo de uniformă”, au declarat reprezentanții IPJ Neamț.

Mai multe despre inspectorul principal de poliție Fereastrăuariu Bogdan-Andrei puteți citi aici.

Denisa POPA

Foto – video: IPJ Neamț

Autor:

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...