Neamț: Bărbat de 56 de ani, decedat într-un bar din Petricani

O constănțeancă și-a găsit sfârșitul la RomanUn bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Petricani, a murit sâmbătă, 7 martie, după ce i s-a făcut rău într-un bar din localitate. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați prin 112, la ora 12:36, de administratorul localului, care a anunțat că o persoană se află în stop cardio-respirator.

Din primele verificări a reieșit că bărbatul ajunsese în bar în jurul orei 11:30 și comandase o cafea. La scurt timp, acesta s-a prăbușit de pe scaun, iar persoanele aflate în local au încercat să-i acorde primul ajutor până la sosirea echipajelor de intervenție, informează IPJ Neamț.

La fața locului a ajuns și un echipaj al Ambulanței, care a efectuat manevre de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul.

Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea exactă a cauzei morții.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul.

Autor:

Ultima ora

Video. Botoșani. „Blue Guardians” intervin la un jaf bancar!

"În urma unui jaf asupra unei unități bancare, comis...

Foto. Iași. Un autoturism a ars ca o torță în municipiul Iași

Un scurtcircuit electric produs de la un conductor defect,...

Când se achită pensiile în luna iunie

Pensiile vin cu o zi mai târziu în luna...