Începând cu data de 1 septembrie, se vor majora tarifele și sancțiunile aplicate pentru circulația pe drumurile naționale fără achitarea taxei de drum. Anunțul a fost făcut CNAIR într-o postare pe Facebook luni, 28 iulie. Conform acestuia, de atunci va intra în vigoare Legea nr. 141/2025, care aduce schimbări în ceea ce privește costurile rovinietei. „Tarifele achitate înainte de această dată rămân valabile pentru întreaga perioadă de valabilitate pentru care au fost emise”, precizează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Conform noilor modificări legislative: „Tariful anual al rovinietei pentru autoturisme crește de la 28 € la 50 € (TVA inclus)”, după cum urmează:
| Categorie | Tip vehicul | Durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România | Tarif (euro) (TVA inclus) |
A | Autoturisme | 1 zi | 3,5 |
| 10 zile | 6,0 | ||
| 30 de zile | 9,5 | ||
| 60 de zile | 15,0 | ||
| 12 luni | 50,0 | ||
B | Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone | 1 zi | 8,6 |
| 10 zile | 11,5 | ||
| 30 de zile | 18,2 | ||
| 60 de zile | 28,8 | ||
| 12 luni | 96,0 | ||
C | Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone | 1 zi | 4,0 |
| 7 zile | 16,0 | ||
| 30 de zile | 32,0 | ||
| 12 luni | 320,0 | ||
D | Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone | 1 zi | 7,0 |
| 7 zile | 28,0 | ||
| 30 de zile | 56,0 | ||
| 12 luni | 560,0 | ||
E | Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) | 1 zi | 9,0 |
| 7 zile | 36,0 | ||
| 30 de zile | 72,0 | ||
| 12 luni | 720,0 | ||
F | Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) | 1 zi | 11,0 |
| 7 zile | 55,0 | ||
| 30 de zile | 121,0 | ||
| 12 luni | 1.210,0 | ||
G | Vehicul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) | 1 zi | 4,0 |
| 7 zile | 16,0 | ||
| 30 de zile | 32,0 | ||
| 12 luni | 320,0 | ||
H | Vehicul de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) | 1 zi | 7,0 |
| 7 zile | 28,0 | ||
| 30 de zile | 56,0 | ||
| 12 luni | 560,0 |
Achitarea taxei este obligatorie pentru orice vehicul destinat transportului de persoane sau mărfuri, cu excepția motocicletelor, care se deplasează pe rețeaua națională de drumuri. Veniturile obținute ar trebui utilizate de CNAIR pentru finanțarea întreținerii și modernizării infrastructurii rutiere. Amenzile aplicate pentru circulația fără rovinietă variază în funcție de masa totală maximă autorizată (MTMA) sau de numărul de locuri. Pentru autoturisme, sancțiunile „se majorează, de la 250–500 lei la 500–1.000 lei”, transmite CNAIR.
Șoferii pot verifica valabilitatea rovinietei pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (cnadnr.ro), în baza numărului de înmatriculare și a seriei de sașiu.
Taxa de drum poate fi achiziționată prin mai multe metode: online, de pe site-ul CNAIR sau prin platforma Rovinieta.ro, prin SMS, la numărul 7500, de la automatele instalate în benzinării și pe autostrăzi sau de la punctele de vânzare autorizate.
Adriana Crețu



