Trei persoane au ajuns în spital după o coliziune la Stănița

Trei persoane au ajuns în spital după o coliziune la StănițaUn grav accident de circulație a avut loc, duminică, 29 iunie, în cursul dimineții, pe o șosea din satul Todireni, comuna Stănița. Două autoturisme în care se aflau cinci persoane au intrat în coliziune frontală, în urma impactului puternic, o femeie și doi bărbați, de 70, respectiv 80 și 60 de ani, au necesitat îngrijiri medicale de specialitate într-o unitate spitalicească.

“În această dimineață, în jurul orei 08:40, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Todireni din comuna Stănița. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ și IPJ.

Cele cinci persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, trei dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. O femeie de 70 de ani și doi bărbați de 80 și 60 de ani au fost preluați de echipajele SMURD TIM și SAJ și ulterior transportați la spital.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier”, a transmis căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Certificatul de integritate comportamentală poate fi obținut și online

Începând cu 1 iulie românii pot solicita certificatul de...

Bacău. Suspect de furt, prins de un polițist aflat în timpul liber

Un tânăr de 29 de ani, din Bacău, care...

Botoșani. Un autoturism a luat foc în trafic – șoferul s-a salvat

Un vehicul a luat foc în trafic și a...

Rezultate finale la BAC 2026. 12 medii de 10.00 în regiunea de Nord Est

Rezultatele finale pentru sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat...