Beneficii pentru mame: vârsta de pensionare scade în funcție de numărul de copii

Femeile care au copii pot ieși mai repede la pensie, măsura fiind prevăzută în noua lege a pensiilor care a intrat în vigoare cu începere de la data de 1 septembrie 2024. Conform normelor legale în vigoare beneficiul se acordă atât mamelor care au urmași naturali cât și celor care au adoptat, iar reducerea vârstei de pensionare depinde de numărul copiilor pe care i-au crescut. „Reducerea vârstei standard de pensionare conform art. 51 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se aplică în cazul femeilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au realizat stagiul complet de cotizare contributiv; au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani sau, după caz, au adoptat copii și i-au crescut pe o perioadă de cel puțin 13 ani”, anunță Casa Națională de Pensii într-o postare pe Facebook.Tabel - vârsta de pensionare pentru mame scade în funcție de numărul de copii

Pentru a putea ieși la pensie mai repede, beneficiarele trebuie să depună la dosarul de pensionare certificatul de naștere al copiilor/hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a încuviințat adopția, în copie, precum și declarația pe propria răspundere că au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani, respectiv au adoptat și crescut copii timp de cel puțin 13 ani. De menționat este faptul că reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile cu copii poate fi cumulată cu alte reduceri, precum cele pentru condiții speciale și/sau deosebite de muncă sau acte normative cu caracter special. Totuși, toate aceste reduceri la un loc nu pot depăși 11 ani.

Pentru femeile pensionare de invaliditate sau cu pensie anticipată care îndeplinesc condițiile de obținere a pensiei pentru limită de vârstă, trecerea se face din oficiu: de la data îndeplinirii condițiilor legale, cu mențiunea ca documentele menționate mai sus să fi fost depuse anterior îndeplinirii cumulative a condițiilor privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și împlinirea vârstei standard reduse de pensionare; de la data depunerii documentelor, în situația în care acestea au fost depuse ulterior îndeplinirii cumulative a condițiilor privind realizarea stagiului complet de cotizare contributiv și împlinirea vârstei standard reduse de pensionare.

(G. S.)

Autor:

Ultima ora

Video-Foto. Eroii din Vânători-Neamț, comemorați la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Astăzi, după slujba religioasă prilejuită de sărbătoarea Sfinților Împărați...

Motociclist rănit într-un accident produs în Piatra Neamț

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a...

Neamț. 11 persoane și-au pierdut viața în accidente în primele 4 luni din anul 2026

36 de accidente rutiere grave s-au întâmplat în primele...