Droguri din Olanda, patru persoane au fost arestate preventiv

După descinderile procurorilor DIICOT care au avut loc la Bodești (amănunte aici), anchetatorii au efectuat noi descinderi, iar patru persoane au fost reținute, ulterior fiind arestate preventiv. În cauză sunt acuze de introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept, trafic de droguri de mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, complicitate la trafic de droguri de mare risc și complicitate la efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.Droguri din Olanda

Unul din acuzați a fost prins în flagrant, pe când ridica un colet cu stupefiante. „Măsurile au fost luate după ce unul dintre inculpați a fost prins în flagrant în municipiul Botoșani în timp ce ridica un colet, expediat din Olanda, ce conținea cantitățile de aproximativ 900 grame substanță psihoactivă 2MMC și 0,65 grame cocaină, destinate comercializării”, conform DIICOT. În baza unei înțelegeri prealabile ceilalți  trei inculpați s-au aflat în proximitatea locului din care a fost preluat pachetul  pentru a asigura zona și a-l anunța pe coinculpat în cazul apariției organelor de urmărire penală. Cei patru acuzați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de către magistrații din cadrul Tribunalului Botoșani.Droguri din Olanda, patru persoane au fost arestate preventiv Droguri din Olanda, patru persoane au fost arestate preventiv

FOTO: diicot.ro

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...