Camera de Comerț și Industrie Neamț- propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativ

Camera de Comerț și Industrie Neamț- propuneri de îmbunătățire a cadrului legislativVă transmitem propunerile Camerei de Comerț și Industrie Neamț  cu privire la îmbunătățirea cadrului legislativ și a condițiilor de mediu economic pentru firme, care au fost prezentate în Ședința Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României pentru a fi înaintate decidenților politici:

  1. Norme unitare de evaluarea a imobilelor, atât pentru Impozite si taxe locale cât și

pentru Uniunea Notarilor Publici și Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară, care să țină cont de uzura naturală (valoarea amortizată din evidența firmelor), valoarea stabilită de către experții ANEVAR și valoarea de piață pe zonă, propunere înaintată având în vedere că:

– baza de impozitare la Impozite și Taxe Locale nu ține cont de evaluarea unui expert evaluator ANEVAR, ci de un sistem de norme proprii, care duc la o valoare mult mai mare decât în anul precedent;

– normele de calcul din nomenclatorul notarilor sunt făcute, neconcurențial, de evaluatori agreați de Uniunea Notarilor Publici din Regiunea Nord-Est și care sunt, de asemenea, mai mari decât valoarea experților ANEVAR de aproximativ 2 ori și mai mari decât valoarea de piață de aproximativ 2,5 – 3 ori;

– valoarea stabilită de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară pentru intabularea unui imobil este de 3 ori mai mare decât valoarea unui expert ANEVAR și peste valoarea de piață;

Aceste aspecte sufocă tranzacționarea imobilelor și duc la o decapitalizare rapidă a firmelor.

  1. Eliminarea prevederilor Art. 489 din Codul fiscal cu privire la majorarea impozitelor şi taxelor locale cu până la 50 % de către autoritățile locale, cu justificări foarte largi, mergând până la “necesități bugetare”;
  2. Necesitatea asigurării predictibilității și stabilității fiscale prin derularea transparentă a procesului legislativ, în care să fie angrenate toate părțile interesate în consultările publice care preced adoptarea și implementarea unui act normativ;
  3. Eliminarea ajutorului social acordat persoanelor cu venit mic, care reprezintă o frână pentru economia locală și națională datorită faptului că stimulează ne-munca. Ajutorul social să fie acordat persoanelor cu venit mic, care nu s-au integrat pe piața muncii, scopul principal fiind Acela de a încuraja orientarea către un loc de muncă;
  4. Armonizarea veniturilor salariale ale angajaților din sistemul bugetar cu cele din sistemul privat. Auditarea și reconfigurarea sistemului bugetar astfel încât gradul de încărcare cu sarcini a unui angajat din sistemul bugetar să fie similar cu al celui din mediul privat;
  5. Identificarea de soluții pentru repatrierea forței de muncă din străinătate și implicarea autorităților locale în activarea forței de muncă latente;
  6. Asigurarea prefinanțărilor, eficientizarea și reducerea duratei de răspuns la cererile de finanțare și la rambursarea cheltuielilor efectuate de către beneficiari, corespunzătoare contractelor de finanțare.

Mihai Apopii

Președinte CCI Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...