Accident cu două victime la Tașca

Accident cu două victime la TașcaUn eveniment rutier provocat de o șoferiță septuagenară a avut loc pe 10 decembrie, în localiatea Tașca. Apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112, a fost înregistrat în dispecerat în jurul 13:00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț-BDNE Bicaz fiind solicitați să intervină pe DN 12C.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce o femeie în vârstă de 71 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism, din direcția Bicaz spre Lacul Roșu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa în fața sa”, anunță Poliția Neamț.

În urma impactului violent au fost rănite două persoane, cu vârste de 67, respectiv 78 de ani, pasageri în autoturismul condus de femeia de 71 de ani. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal cu acuze de săvârşirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident cu un rănit pe strada Decebal

Un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane a...

Suceava. Incendiu devastator la Neagra

Un puternic incendiu a afectat locuința unui bărbat din...

Botoșani. Tragedie în comuna Ripiceni – un bărbat a murit carbonizat

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Ripiceni,...