Începe procesul în cazul scandalului de la Roman soldat cu un mort și un rănit grav

Începe procesul în cazul scandalului de la Roman soldat cu un mort și un rănit gravProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț au finalizat urmărirea penală în cazul scandalului dintre două familii de romi ce a avut loc la început de august la Roman, altercație soldată cu un mort și un rănit grav. Anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a trei bărbați, aceștia fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de omor și tentativă de omor. Dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Neamț, iar după finalizarea procedurii de cameră preliminară, procesul intră în linie dreaptă și continuă cu administrări de probe și audieri de martori.

Faptele au avut loc pe 7 august, mult după lăsarea întunericului, când s-au încăierat două familii de romi. Pentru aplanarea conflictului au fost chemați în sprijin „mascații” din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, dar și jandarmii. Două persoane au ajuns la spital, iar în cazul unuia dintre pacienți medicii nu au mai putut face nimic, fiind declarat decesul. Celălalt a suferit leziuni care i-au pus viața în primejdie.

La acel moment au fost încătușate 12 persoane. Trei au fost arestate pentru acuze de omor și tentativă la faptă. Alți 9 bărbați au fost puse sub acuzare pentru încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și amenințare, 7 fiind privați de libertate iar ceilalți doi fiind plasați în arest la domiciliu (amănunte aici și aici).

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Două persoane au rămas încarcerate după un accident la Podu Iloaiei

Două persoane au rămas încarcerate în urma unui accident...

FOTO. Un bărbat de 90 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu devastator

Un bărbat și-a pierdut viața după ce flăcările i-au...

Foto-video. „Alege viața!” – Simularea unui accident cu victimă motociclist

În cadrul campaniei de conștientizare "Alege viața", desfășurat duminică, 14 iunie 2026, la Piatra-Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț împreună cu reprezentanți ai cluburilor moto din județul Neamț au prezentat, pe șoseaua de vizavi de parcul central, o simulare a unui accident de circulație cu o victimă motociclist.