VIDEO. Filmul atacului ursului asupra unui vânător

Incidentul care a avut loc în zorii zilei de 5 august, în localitatea Săvinești, comuna Poiana Teiului, când un urs a atacat un vânător (amănunte aici), a fost postat de AJVPS Neamț. Asociația a atras atenția instituțiilor cu atribuții în domeniu ce ar trebui să facă demersurile necesare pentru a preîntâmpina astfel de evenimente și l-a felicitat pe paznicul de vânătoare care a intervenit pentru a-l scăpa pe colegul lui de la moarte sigură împușcând animalul.

Acest caz nefericit petrecut în Poiana Teiului este un semnal de alarmă pentru toată lumea, mai ales pentru instituțiile care ar trebui să prevină astfel de evenimente. Pe această cale, FELICITĂM pe domnul ANDRONIC MIHAI, paznic de vânătoare pe fondul 19 Dreptu din cadrul AJVPS Neamt pentru prezența de spirit pe care a avut-o, salvând viața acelei persoane”.

VIDEO Facebook AJVPS Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Crucea Roșie Română – 150 de ani de existență!

Sâmbătă, 4 iulie 2026, se împlinește un secol și...

Bărbat și-a pierdut viața după ce un copac a căzut peste el

Actualizare: Potrivit căpitan Irina Popa, din păcate, manevrele de...

Botoșani. Trei persoane au ajuns la spital după o coliziune la Vorona Mare

Un accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare,...

Cod galben de vânt în Neamț, Bacău, Iași și Vaslui

Meteorologii Administrației Naționale (ANM) au emis în această dimineață...

FOTO. Sfânta Olimpiada de la Farcașa comemorată la Biserica Parohiei din localitate

Astăzi, 4 iulie, la biserica Parohiei Farcaşa din judeţul...

Alertă FBI: Campanie de phishing care vizează utilizatori Signal, WhatsApp și Telegram

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că FBI...