Ger şi vânt de astăzi și până sîmbătă

Meteorologii anunță că de astăzi, 9 martie, revine gerul, senzația de frig fiind accentuată de vântul care va sufla cu putere.

Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că în perioada 9-12 martie vom avea parte de o vreme deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, cu  intensificări ale vântului. „Va fi ger noaptea și dimineața, la început în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice, iar joi spre vineri (10/11 martie) și vineri spre sâmbătă (11/12 martie) în centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat sub -18 grade”, potrivit ANM.
Vântul va avea unele intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, îndeosebi pe parcursul zilelor de joi (10 martie) și vineri (11 martie), cu viteze la rafală, în general de 45…55 km/h, iar senzația de frig va fi amplificată. În sud și est, precum și la munte, pe arii restrânse va mai ninge slab, avertizează meteorologii.

A.C.

Autor:

Ultima ora

Acțiune a poliției pe DN2. Controale pentru reducerea accidentelor

Polițiștii rutieri au început astăzi, 24 aprilie, între orele...

Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Actualizare: După finalizarea intervenției de descarcerare, reprezentanții ISU Iași...

Reorganizarea ANAF. Parte din unitățile din țară ar putea fi desființate

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează și aproximativ...

Botoșani. Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un bărbat de 35 de ani, a fost reținut...

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...