Aproape 2 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiști

Aproape 2 tone de articole pirotehnice confiscate de polițiștiPolițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în colaborare cu cei de la Secția Rurală Bicaz au acționat, în ziua de 22 decembrie, pentru prevenirea evenimentelor negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice şi pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

Polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din județul Timiș, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 12 C, în localitatea Tașca”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit în interiorul vehiculului 1.762 de kilograme de articole pirotehnice din categoria P1, F2, F3 și F4 (baterii de artificii şi emiţătoare de sunet),  pentru care nu au fost prezentate documente legale de provenienţă şi transport. Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”.

Polițiștii atrag atenția persoanele fizice și celor juridice autorizate că pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui rază se execută jocurile respectiv.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Furtuna cauzează probleme în Onești: curți inundate și o mașină blocate pe stradă

În această după amiază, 6 iunie, furtuna a cauzat...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Vaslui. Incendiu devastator în comuna Băcani o locuință a ars ca o torță de la o lumânare

Agoniseala de-o viață a unei familii din localitatea Drujești,...

Atenție. Posibile întârzieri în accesarea serviciilor electronice ale Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează că până la...

Ploaia amână din nou „Tărâmul Copiilor” de la Piatra Neamț

Pentru a doua săptămână consecutiv, activitățile din cadrul evenimentului...

Botoșani. Suspiciuni de omor la Dorohoi

O descoperire macabră a avut loc în zorii zilei...

Precipitații abundente în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...