Bărbat lovit cu sticla în cap pe o terasă, pentru că a vrut muzica mai tare

Bărbat lovit cu sticla în cap pe o terasă, pentru că a vrut muzica mai tareUn scandal de pomină a avut loc, în ziua de 12 iulie, pe o terasă din Bârgăuani, unde un bărbat de 65 de ani a fost lovit cu sticla în cap și bătut măr. După consumarea agresiunii, victima a sesizat polițiștii.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce bărbatul de 65 de ani, se afla pe terasa unei societăți comerciale de pe raza localității Bârgăuani, ar fi solicitat angajatei societății să dea muzica mai tare întrucât era indignat de modul în care discută patru persoane la masa alăturată”, a precizat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În acel moment, tânărul, de 26 de ani, s-ar fi ridicat de la masă și s-ar fi apropiat de bărbatul de 65 de ani, pe care l-ar lovit de două ori cu sticla în zona capului și ulterior, cu pumnii. Pentru aplanarea conflictului ar fi intervenit și angajata societății, moment în care tânărul ar fi bruscat-o, distrugând un scaun și răsturnând o masa peste alte patru persoane care se aflau la o masă alăturată”.

Bărbatul rănit a fost transportat la spital, iar agresorul a fost reținut 24 de ore, sub acuzațiile de lovire sau alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice şi distrugere. Astăzi, 13 iulie, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Suceava. Două gospodării afectate de un incendiu. O persoană a fost salvată de pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Ipotești, județul...

Trafic blocat. Autotren răsturnat pe DN 15D, în Gâdinți

Un autotren încărcat cu lemne s-a răsturnat vineri, 24...

Bacău Filtre rutiere pe “șoseaua morții”, DN 2 – E 85 și în județul Bacău!

Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Bacău organizează filtre rutiere...

Acțiune a poliției pe DN2. Controale pentru reducerea accidentelor

Polițiștii rutieri au început astăzi, 24 aprilie, între orele...

Iași. Un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium după impactul cu un camion

Actualizare: După finalizarea intervenției de descarcerare, reprezentanții ISU Iași...

Reorganizarea ANAF. Parte din unitățile din țară ar putea fi desființate

Agenția Națională de Administrare Fiscală se reorganizează și aproximativ...