Amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor a fost aprobată

Guvernul României a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), se precizează într-un comunicat de presă. Măsura se aplică la „dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de contribuabilii care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020” şi se consideră că „va sprijini mediul de afaceri lovit de criza COVID-19 şi va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an”.

Amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanţelor a fost aprobată„Principalele beneficii ale introducerii amnistiei sunt relansarea economiei și depășirea unor probleme economice ale contribuabililor, precum și diminuarea datoriilor acestora. Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum și obligațiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 și 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijină contribuabilii care pot folosi lichiditățile de care dispun pentru continuarea activității afectată direct sau indirect de criza COVID-19 și permite curățarea bilanțurilor de datorii, iar pe de altă parte, se asigură o creștere a veniturilor la bugetul general consolidat. MFP estimează un impact bugetar pozitiv de până la două miliarde lei”, menţionează sursa citată. Detalierea celor 4 măsuri propuse se pot afla AICI. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora