A plecat după ghebe, căutat în râul Moldova. Bărbatul a fost găsit mort

Actualizare: Trupul bărbatului a fost găsit de pompieri, la câțiva zeci de metri aval, dus de curenți. Corpul a fost dus la morgă, pentru necropsia care va lămuri cauza morții. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă, potrivit Georgianei Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Din cercetări, a reieșit că bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a plecat duminică, dimineață, împreună cu alți localnici, după ghebe. Pe la amiază, când au ajuns la o margine de pădure, bărbatul le-a spus celor din grup că merge la crâșmă, peste apă, la Munteni, în comuna Văleni. A trecut Moldova prin zona unde apa este mai scăzută, un loc pe unde trec și căruțele și s-a dus la barul de pe partea cealaltă de apă.  Era în jur de ora 12, iar mai târziu, bărbatul ar fi plecat de la bar, dar nici cu cei din grup nu s-a mai întâlnit și nici acasă n-a ajuns. Fiul său a alertat polițiștii, aceștia l-au căutat până pe malul Moldovei, unde a fost găsită traista cu care plecase după ghebe.

***Știre inițială***

Un localnic din comuna Gherăești este căutat de pompieri, de astăzi, 21 octombrie, de la prânz, în râul Moldova, după ce a fost dat dispărut. Din primele informații, el ar fi plecat ieri, 20 octombrie, după ghebe, dar n-a mai ajuns acasă nici până astăzi. Familia a sesizat dispariția polițiștilor din localitate, care luni, pe la prânz, i-au găsit sacoșa pe malul râului Moldova, într-o zonă de trecere pe celălalt mal. Imediat au fost chemați pompierii de la Roman, care au preluat misiunea de căutare a bărbatului, posibil înecat. În zona vadului au fost trimise un echipaj de militari cu autospeciala și barca și un echipaj SMURD, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Dumitru Copoț, zis Paraipan, arest preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de șantaj și camătă

Magistrații din cadrul Judecătoriei Târgu Neamț au dispus arestarea...

Neamț Afaceri oneroase cu lemn. Două TIR-uri au fost sechestrate de anchetatori

În domeniul exploatării lemnului unii dintre cei implicați își...

VIDEO-FOTO. Maestrul Florin Piersic primește o stea pe Aleea Personalităților din Piatra Neamț

Evenimentul zilei la Piatra Fest 2026: maestrul Florin Piersic...