Accidentul cu 4 morţi: tânărul de la volan avea permis de 2 luni

Accidentul cu 4 morţi: tânărul de la volan avea permis de 2 luniCumplitul accident, petrecut noaptea trecută (2 spre 3 iulie) în Bistricioara, comuna Ceahlău, s-a produs pe fondul vitezei excesive. Poliţiştii nu exclud nici consumul de alcool, dar acest aspect va fi clarificat după efectuarea necropsiei.

Autoturismul, care a intrat cu totul sub semiremorca unui TIR, era marca Ford Focus, înmatriculat în Brăila. La volan se afla un tânăr de 19 ani, din comuna Ceahlău, care avea permis de două luni. Ca pasageri erau 3 tineri, cu vârste între 18 şi 20 de ani, toţi din aceeaşi localitate.

„Autotrenul era parcat în afara părţii carosabile şi aparţine unei persoane care locuieşte în zonă”, a declarat comisarul şef Mihai Mavriş, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Neamţ, care a participat la cercetările de la faţa locului. „Cel mai probabil, autoturismul a derapat – am găsit urme-, a prins acostamentul din stânga, s-a lovit de stâlpul unui gard din beton, după care a intrat cu totul sub semiremorca autotrenului. Decesul tuturor ocupanţilor a survenit pe fondul leziunilor extrem de grave, pe care le-au suferit în urma impactului cu semiremorca”.

În momentul producerii accidentului (ora 3,40), autoturismul rula spre Staţiunea Durău.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...