Sugar de 4 luni, găsit mort, la Roman

La Roman, un sugar, în vârstă de 4 luni, a fost găsit fără suflare. Mama a făcut descoperirea și a chemat salvarea, în dimineața de 9 februarie, dar, când cadrele medicale au ajuns la locuința din str. Fabricii (despre zonă citiți aici), au găsit bebelușul mort.

Copilul era decedat de ceva vreme: ”În ziua de 9 februarie 2019, la ora 8.11, a fost o solicitare la Roman, pentru un copil în vârstă de 4 luni, care a fost găsit decedat, fără indicații de resuscitare, lăsat la domiciliu”, a declarat asistenta șefă Luminița Rozoschi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț.

Corpul micuțului, pe care nu erau urme vizibile de violență, a fost dus la medicina legală, pentru a se stabili din ce cauză a murit sugarul. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

PIATRA BEATS – THE HEART EDITION: pe 2 mai, Curtea Domnească devine centrul distracției

De Ziua Națională a Tineretului, pe 2 mai, Curtea...

MAI avertizează: mesaj RO-Alert fals, distribuit pe rețelele sociale

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra unui mesaj fals,...

FOTO. Neamț. Accident în comuna Ștefan cel Mare – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

ANM: Moldova sub cod portocaliu de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și...

Botoșani. Bucătărie distrusă de foc – proprietarii au scăpat cu viață

Un puternic incendiu s-a produs în zorii zilei de...