Puiu Mironescu s-a plâns la CEDO că n-a putut vota la alegerile parlamentare

Puiu Mironescu s-a plâns la CEDO că n-a putut vota la alegerile parlamentareAflat în executarea unei pedepse de 15 ani de închisoare, după ce-a comandat amplasarea unei bombe sub mașina lui Bogdan Mararu, Dumitru Ioan Mironescu se bate în instanță pentru drepturile lui de cetățean. Pe rolul Judecătoriei Iași figurează nu mai puțin de 52 de dosare, în care Puiu Mironescu – așa cum îi spun cunoscuții -, are calitatea de petent sau contestator.

Una din cauze privește dreptul lui de vot la alegerile parlamentare din 2016, care i-a fost restricționat. Judecătoria Iași i-a respins acțiunea ca neîntemeiată și Mironescu s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamând Decizia nr. 72/2016 emisă de Biroul Electoral Central, care prevedea că deținuții ar putea vota doar dacă execută pedeapsa într-o închisoare situată în aceeași circumscripție cu reședința lor obișnuită.

Lui Puiu Mironescu nu i-a fost limitat în niciun fel dreptul la vot prin hotărârea judecătorească de condamnare la 15 ani de închisoare, așa încât s-a considerat îndreptățit să-și exercite acest drept. Faptul că era în detenție la Iași și ar fi trebuit să voteze parlamentarii de Neamț nu i se poate imputa. Prin urmare, CEDO trebuie să stabilească dacă a avut loc o ”încălcare a dreptului reclamantului de a vota în alegeri libere care asigură exprimarea liberă a opiniei poporului în alegerea legiuitorului”.

În situația în care se va stabili că Mironescu a fost lezat în dreptul lui de cetățean, CEDO va stabili și despăgubirile de rigoare. Dar până să afle hotărârea CEDO, Mironescu a depus o cerere de liberare condiționată, al cărei prim termen de judecare va fi în ziua de 12 februarie 2019. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...