Hora Unirii la 160 de ani de la Unirea Principatelor Române

Hora Unirii la 160 de ani de la Unirea Principatelor RomânePietrenii se pot prinde în Hora Unirii joi, 24 ianuarie, la aniversarea a 160 de ani de Unirea Principatelor Române. Evenimentul este organizat de Primăria Piatra Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” și Garnizoana Piatra Neamț, pe platoul Curții Domnești, cu începere de la ora 11:00. Manifestarea va debuta cu intonarea Imnului Național ce va fi urmată de scurte discursuri ale oficialităților locale. La ora 11:25, toți cei prezenți se vor putea prinde în tradiționala Horă a Unirii. La ora 11:40 va începe un recital al solistei de muzică populară Viorica Macovei.

„Am început să marcăm această importantă zi din istoria românilor cu evenimentul Hora Unirii din anul 2014 și acesta a devenit o tradiție, bucurându-se de la ediție la ediție, de o participare tot mai numeroasă. Anul acesta sărbătorim 160 de ani de la momentul în care Alexandu Ioan Cuza a înfăptuit un pas important în formarea României Mari. Vă invit pe această cale să dăm mână cu mână joi, 24 ianuarie de la ora 11:00 în Piața Curtea Domnească”, a declarat Dragoș Chitic, primar al municipiului Piatra Neamț. (I.Ș.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Fost primar al municipiului Iași, condamnat la aproape 20 de ani de închisoare

Curtea de Apel Iași s-a pronunțat în dosarul lui...

Un tânăr motociclist, de 20 de ani, a murit într-un accident

Un tânăr de numai 20 de ani din comuna...

ANAF – lucrări de mentenanță la sistemele informatice

Sistemul informatic al Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu...