Platformă online lansată la Târgul Solidarității Sociale

Miercuri, 5 decembrie, s-a desfășurat ediția a IV-a a Târgului Solidarității Sociale, de Ziua Internațională a Voluntariatului.

Evenimentul, organizat de Fundația pentru Solidaritate Socială din Săvinești, a fost găzduit la Hotel Central Plaza. Noutatea ediției din acest an este lansarea platformei „Toghether to help”. Părintele Petru Munteanu, președintele fundației din Săvinești, a declarat că această platformă „este locul de prezentare a tuturor cazurilor pe care ong-urile cu activitate în domeniul social le identifică și pentru care pot găsi soluții, inclusiv internațional. Experiența fundației noastre, din anul 1996 până în prezent, a fost recunoscută recent, când am primit două certificate – DUNS și SAM – care ne califică în accesarea de fonduri externe. Prezența asociațiilor pe această platformă este creditată de fundația noastră pentru accesarea sprijinului financiar internațional, valid și bine intenționat”.

15 asociații și ong-uri cu activitate în domeniul social din județul Neamț și-au prezentat bilanțul pe acest an, au vorbit despre problemele cu care se confruntă, și-au împărtășit din experiență. Invitați au fost oficiali din partea autorităților locale și județene, partenerii de peste an ai acestor asociații, care au promis sprijin în continuare pentru activitatea dedicată persoanelor defavorizate sub toate aspectele, medical, economic. Au urmat câteva seminarii și ateliere de lucru dedicate atragerii voluntarilor, găsirii suportului financiar necesar ajutorării a cât mai multor persoane izolate social din Neamț, redobândirii entuziasmului pentru activitatea umanitară.

Invitații și participanții au asistat, la final, la un concert de colinde prezentat de copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” Piatra Neamț. La ieșire, cu toți au putut gusta din prăjiturile pregătite de organizatori și au putut cumpăra obiecte realizate manual de câțiva colaboratori.

(C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Focul a făcut prăpăd într-o gospodărie – peste 100 de animale au murit carbonizate

Un puternic incendiu a afectat gospodăria unui localnic din...

Suceava. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Suceava. Accident feroviar mortal

Un accident feroviar soldat cu decesul unei persoane a...

Platforma e-SănătateaMea ar putea fi funcțională din toamnă

Platforma e-SănătateaMea, care promite să ofere pacienților acces online...

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...