ACTUALIZARE Pompierii caută un cadavru într-o fântână în comuna Alexandru cel Bun

***** ACTUALIZARE 14.09.2018:

Bărbatul, scos din fântâna adâncă de 14 metri, era din Piatra Neamț și dispăruse de acasă în urmă cu o lună. Sora lui a fost anunțată și a venit la fața locului, pentru identificare, după care cadavrul a fost transportat la morgă. Din investigațiile făcute de polițiști, a rezultat că bărbatul, care avea 61 de ani, a plecat din Piatra Neamț cu gândul să se sinucidă și s-a aruncat în fântâna de lângă schitul Întâmpinarea Domnului. Fântâna a fost folosită în toată această perioadă.

***** ȘTIRE INIȚIALĂ:

Cadrele ISU Neamț au fost solicitate joi, 13 septembrie, în jurul orei 19.00, să intervină pentru degajarea unui cadavru dintr-o fântână, în comuna Alexandru cel Bun, sat Scăricica. Potrivit ISU Neamț solicitarea a fost făcută de IPJ Neamț, pentru o persoană presupusă a fi dispărută în urmă cu 30 de zile. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială multirisc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț.

Persoana încă nu fost a scoasă, pompierii au fost anunțați de niște persoane care au văzut cadavrul în fântână, în zona mănăstirii. Solicitarea a venit din partea IPJ Neamț. Se presupune că ar fi cineva dispărut în urmă cu 30 de zile”, a precizat Adrian Rotaru, purtător de cuvânt ISU Neamț. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Casă distrusă de foc de la un scurtcircuit – proprietarul a fost salvat de un adolescent

Proprietarul unei locuințe din localitatea Cristinești, din județul Botoșani,...