Un angajat obligat să plătească 58.000 de lei Spitalului Județean Neamț

Inginerul Constantin Neacșu, șeful Biroului tehnic din Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, a fost dat în judecată chiar de instituția la care lucrează. Și a pierdut, în primă instanță.

Admite excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, invocată de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PIATRA NEAMŢ. Admite acţiune formulată de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ PIATRA NEAMŢ în contradictoriu cu pârâtul NEACŞU CONSTANTIN, sens în care obligă pe acesta din urmă să plătească reclamantului suma de 58.336,5 lei, cu titlu de prejudiciu. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a decis Tribunalul Neamț, pe 24 aprilie.

După ce s-a declarat foarte afectat de hotărârea instanței, inginerul Neacșu ne-a declarat că totul i s-a tras de la un control al Curții de Conturi, din anul 2013: ”La data controlului n-au fost găsite niște echipamente pentru Nefromed, dar ele erau într-un depozit la Roznov, pentru că la spital se lucra. Curtea de Conturi, însă, a calculat niște dobânzi penalizatoare, iar spitalul trebuie să recupereze banii. Eu sunt foarte afectat de această decizie. Suma reprezintă salariul meu pe doi ani de zile. E foarte mult. Voi consulta un avocat și voi ataca decizia”.

În raportul Curții de Conturi se precizează: ”Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ (ordonator terțiar de credite) a procurat echipamente tehnologice şi materiale ce nu s-au concretizat într-o custodie reală, fiind, de fapt, o creditare a constructorului prin acordarea unui avans în sumă de 950 mii lei”.

Pentru recuperarea dobânzilor, nu doar inginerul Neacșu a fost acționat în judecată, ci și fostul manager al SJU de la acea vreme, dar dosarul s-a disjuns, pentru că numai inginerul Neacșu are contract de muncă. Fostul manager are termen în luna mai la Judecătoria Piatra Neamț, în cazul său nefiind vorba despre un litigiu de muncă. (C.M.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

Operațiune RELEU a Poliției în Neamț, Bacău și alte 3 județe – radare în cascadă pe DN15

Continuă acțiunile întreprinse de forțele de ordine în week-end,...

Neamț. Accident pe DN15D. Un autoturism a ieșit de pe șosea, șoferul se află în spital!

Duminică, 19 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, prin...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

FOTO. Proiectile din al doilea război mondial descoperite la Lețcani

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail...

Video. Botoșani. Simona Țurcanu, polițist la Rutieră, pleacă în cea de-a treia misiune în Franța!

Simona Țurcanu, polițistă din cadrul Biroului Rutier Botoșani, "confirmă,...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...