37 de persoane cazate în adăpostul din Speranţa pe timp de ger

-17 grade Celsius este temperatura resimţită la Piatra Neamţ în noaptea de 25 spre 26 februarie. Chiar şi în aceste condiţii nu s-au înregistrat evenimente nedorite în ceea ce îi priveşte pe oamenii fără adăpost. 37 de astfel de persoane au fost cazate la adăpostul de noapte din cartierul Speranţa, iar reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Piatra Neamţ spun că acesta este pregătit chiar cu paturi suplimentare, dacă numărul „beneficiarilor” va creşte.

37 de persoane cazate în adăpostul din Speranţa pe timp de ger„Noi suntem pregătiţi cu paturi pliante, dacă numărul persoanelor  care vin la adăpost depăşeşte capacitatea acestuia, de 40 de locuri. Sâmbătă noapte au fost 32 de persoane, iar duminică noapte au fost 37. Multe dintre persoanele fără adăpost din Piatra Neamţ refuză să vină în centrul din cartierul Speranţa deşi acolo au posibilitatea să se încălzească, să se spele şi primesc şi o gustare sau ceaiuri calde”, a declarat Ana Berea, şefa DAS Piatra Neamţ.

37 de persoane cazate în adăpostul din Speranţa pe timp de gerPotrivit reprezentanţilor Poliţiei Locale Piatra Neamţ, conform planului de măsuri adoptate pentru perioadele cu temperaturi extreme, în fiecare noapte sunt căutaţi pe străzile oraşului oamenii fără adăpost. Marea majoritate a acestora refuză însă să fie ajutaţi.

„În noaptea de duminică spre luni (n.r. – 25/26.02.2018) o patrulă mixtă formată din poliţişti locali şi reprezentanţi DAS au mers prin Piatra Neamţ, pentru a identifica persoanele fără adăpost. Au fost găsite 5 astfel de persoane, 4 au refuzat să meargă la adăpostul din cartierul Speranţa. Pe cea de a cincea am transportat-o cu maşina Poliţiei Locale acolo şi am predat-o personalului de la adăpostul de noapte”, a precizat Eugen Pancu, director Poliţia Locală Piatra Neamţ.

37 de persoane cazate în adăpostul din Speranţa pe timp de gerConform ultimelor date statistice, în municipiul Piatra Neamţ există o migraţie permanentă a oamenilor care trăiesc pe străzi. Mulţi dintre aceştia vin din comunele apropiate sau din alte oraşe şi pleacă înapoi în localităţile de domiciliu, după câteva săptămâni sau câteva luni. Persoane fără adăpost „cu domiciliul în Piatra Neamţ” sunt cel mult 20. (E.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

10 idei de outfituri de vară cu rochii albe

Vara simplifică garderoba. Vrei piese ușor de combinat, care arată bine în poze și rezistă la temperaturi ridicate. Rochiile albe rămân printre cele mai căutate opțiuni pentru outfituri de vară, pentru că le adaptezi rapid la orice plan: birou relaxat, vacanță, festival sau petrecere.