FOTO AZI Incendiu la Roman

Miercuri, 20 septembrie, la orele prânzului, într-o gospodărie de pe strada Alba Iulia, din Roman, a izbucniut un incendiu. Focul cuprinsese o magazie mică lipită de o construcție nouă, cu un etaj. Pompierii romașcani s-au deplasat cu două autospeciale și au reușit să localizeze și să stingă  incendiul.

Proprietarul gospodăriei, un domn Romică, a fost deranjat de prezența jurnaliștilor și nu s-au putut lua relații de la dânsul, dar – din cele comunicate de ISU Neamţ – rezultă că au ars 20 de stupi goi depozitați în magazie, iar sursa incendiului a fost focul deschis făcut în acea magazie.(D.A.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Guvernele minoritare nu sunt o noutate în România postdecembristă. Care au fost și cine le-a condus

Pe scena politică românească a momentului, subiectul cel mai...

Tribunalul Neamț a prelungit privarea de libertate pentru ucigașul polițistului Verdeș

Anchetatorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Postură deloc plăcută pentru o femeie care nu a păstrat distanța față de vecina sa

Polițiștii de la Secția de Rurală Săbăoani s-au confruntat...

Care sunt cele mai întâlnite obiceiuri ale suporterilor în era digitală?

Modul în care suporterii trăiesc meciurile acum s-a schimbat....