Legea Turismului se va dezbate la Piatra Neamţ

Prefectura Neamţ anunţă că județul nostru va fi gazda dezbaterii publice regionale a Legii Turismului. La eveniment vor participa Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre și secretarul de stat din cadrul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, Vicențiu Știr.

Legea Turismului se va dezbate la Piatra Neamţ„La dezbatere au fost invitați să participe reprezentanți din domeniul turismului din județul Neamț și din județele Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui. Evenimentul are loc vineri, 22 septembrie 2017, de la ora 11:00, la sediul Palatului Administrativ, iar jurnaliștii sunt invitați să participe la dezbateri, urmând ca la finalul acesteia să aibă loc o declarație de presă”, precizează Prefectura Neamţ.

Proiectul Legii turismului este disponibil AICI. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Razie a polițiștilor pe DN 15. Ce au descoperit cadrele de la Serviciul Rutier 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au...

Codul roșu de caniculă modifică calendarul Bacalaureatului – proba din 30 iunie va fi susținută pe 1 iulie

  Premieră în învățământul preuniversitar. Din cauza codului roșu de...

VIDEO. Bacalaureat 2026. 34 de absenți la prima probă scrisă în Neamț

Nu s-au înregistrat incidente majore la prima probă a...