Suceava. A fost găsită persoana care a pus traverse de lemn pe calea ferată – bărbatul a fost internat la psihiatrie

Anchetatorii au identificat persoana care a pus patru traverse de lemn pe linia de cale ferată și doar hazardul a făcut să nu se întâmple o nenorocire (amănunte aici ). Este vorba de un tânăr de 29 de ani, din localitatea Comănești, județul Suceava, acesta fiind internat la psihiatrie.

„Polițiștii Serviciului Judeţean de poliție Transporturi Suceava au continuat activitățile investigative și de cercetare penală cu privire la evenimentul din data de 28.06.2026, când persoane necunoscute au așezat mai multe traverse pe linia de cale ferată de pe secția CF 513, între haltele de mișcare Soloneț și Pîrteștii de Jos, reușind identificarea persoanei bănuita de comiterea faptei de distrugerea sau semnalizarea falsă – art. 332 alin. 1 Cod penal, în persoana unui bărbat în vârstă de 29 ani, din Com. Comănești, jud. Suceava. După administrarea probatoriului, având in vedere afecțiunile medicale prezentate de bărbatul de 29 ani, s-a dispus internarea acestuia la Secția de Psihiatrie în vederea expertizării pentru stabilirea discernământului în momentul comiterii faptei și dispunerii măsurilor conforme”, anunță IPJ Suceava.

Reamintim că incidentul care ar fi putut avea consecințe dramatice a avut loc pe 28 iunie. În jurul orei 17:15, polițiștii au fost sesizați de către mecanicul de locomotivă al trenului R 5733 Suceava – Cacica, despre faptul ca la km de cale ferată 14+900,  de pe secția de cale ferată 513, a observat 4 traverse din lemn amplasate perpendicular în gabaritul căii ferate.

Având în vedere că pe secția de cale ferată 513 erau restricții de viteză, mecanicul de locomotivă a putut observa la timp traversele, evitând coliziunea, fără a fi pusă in pericol siguranța călătorilor sau a altor persoane.

FOTO generic

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...