Mii de pietreni în centrul orașului în ultima seară a manifestărilor Piatra Fest 2026

Piatra Fest 2026 s-a încheiat în aplauzele miilor de pietreni care au fost în Piața Ștefan cel Mare pentru a-și susține artiștii preferați. Cei mai norocoși au avut privilegiul de a participa la o sesiune foto și de autografe cu cei care au evoluat pe scenă. A fost seara tuturor generațiilor, iar publicul s-a distrat și a dansat pe ritmurile formațiilor îndrăgite. Pe 27 iunie estimările au relevat faptul că ar fi fost prezenți aproximativ 5.000 de participanți, plus alți 4-500 pe platoul Curții Domnești dar cel mai probabil în ultima seară, pe 28 iunie, au fost chiar mai mulți, majoritatea adolescenți și tineri care veniseră să vadă artiștii favoriți.

A fost o seară de festival plină de muzică, dans, energie bună și artiști pentru toate gusturile. Programul a început la ora 17:00 cu micii artiști de la Viva Allegria, iar mai apoi a fost un moment de dans susținut de R&A Dance Studio. Atmosfera a fost întregită de un DJ care a preluat ritmul și a ținut publicul conectat până la prestați soliștilor de Ad Libitum Voices, unul dintre primele grupuri vocale de pop-opera din România, cu melodii iubite din repertoriul românesc și internațional. Publicul a dansat pe ritmurile hit-urilor, iar la final artiștii au făcut poze cu fanii și au oferit autografe tuturor celor care și-au dorit acest lucru. Seara a continuat cu Andrei Bănuță, unul dintre soliștii preferați ai tinerei generați. La finalul concertului acesta a fost așteptat de tineri cu care s-a fotografiat, oferindu-le pietrenilor amintiri de neuitat. Piatra Fest 2026 s-a încheiat pe ritmurile îndrăgitei soliste Georgiana Lobonț care a încins atmosfera cu cele mai îndrăgite melodii din repertoriul propriu.

Gabi SOFRONIA, montaj Denisa POPA

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...