Iulian Jugan- şef la Prefectura Neamţ

Iulian Jugan- şef la Prefectura NeamţNiculina Dobrilă a fost avansată astăzi, 12 aprilie, prin Hotărâre de Guvern, în funcţia publică de inspector guvernamental, ceea ce, automat, implică eliberarea funcţiei de prefect al judeţului Neamţ. Prin HG-ul adoptat astăzi, Executivul a decis să uzeze de toate capacităţile profesionale de inspector guvernamental al dnei Niculina Dobrilă, aplicându-i prevederile legate de mobilitatea celor mai înalţi dintre funcţionarii publici, corp profesional din care dna Dobrilă face parte de ani buni de zile.

Pe principiul pasului înainte, vacantarea funcţiei de prefect înseamnă mai multă muncă pentru subprefectul Iulian Jugan, care va prelua atribuţiile prefectului fiindcă Guvernul nu a stabilit şi înlocuitorul dnei Dobrilă pe funcţie. Nu astăzi cel puţin. Dl. Iulian Jugan s-a declarat surprins, mai mult de moment decât de eveniment în sine: „Acum am aflat şi eu. Să vedem!”.

Niculina Dobrilă, în schimb, a fost foarte la obiect: „Suntem supuşi unor dispoziţii legale, avem hotărârea de guvern nr. 341, cu privire la înalţii funcţionari publici pentru care se aplică mobilitatea. Dacă guvernul a hotărât această mobilitate, înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege. În legislaţie este prevăzut că, în cazul în care nu este prefectul, atribuţiile sunt preluate de subprefect”.

Numele posibilului viitor prefect de Neamţ este… depinde cine e întrebat. Au fost vehiculate mai multe variante, însă, cumva, treptat, toate s-au estompat. Este apanajul Guvernului să-şi stabilească reprezentantul în teritoriu. În orice caz, mai devreme de începutul lunii mai e greu de crezut că se va mai numi cineva. (Gianina Buftea)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora