Seara de 30 decembrie la Târgul de Crăciun Piatra Neamţ

În penultima seară a anului 2016, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a invitat, pentru a susţine programul artistic, două trupe foarte apropiate de sufletul publicului nemţean – formaţia „FLORI, FETE ŞI BĂIEŢI” şi „LOS ANONIMOS”. Spectacolul celor două formaţii va avea loc la scena de la Curtea Domnească şi va începe la ora 18:00.

flori-fete-si-baietiComponenţii trupei „Flori, fete şi băieţi” sunt cei mai buni prieteni, muzica si clubul Playlist  fiind liantul care-i uneşte. S-au înfiinţat în 2012 şi cântă de atunci despre prietenie, dragoste, muzică, despre flori, fete şi băieţi. Deşi majoritatea sunt încă la școala generală, au reuşit până în prezent să acumleze o bogată experienţă de scenă, concertând în oraşe precum Bucureşti (locul 3 la concursul Dynacord band batlle), Dărmăneşti, Buhuşi, Bacău. Lorina (voce), Alexandra (pian), Ştefan bas), Bubu (chitară solo), Alex (chitară solo) şi Roby  (tobe) sunt cei 6 componenţi ai formaţiei „Flori, fete şi băieti”.

los-anonimosTrupa ”Los Anonimos”, a apărut în primăvara anului 2011. Muzica celor de la ”Los Anonimos” îmbină exoticele acorduri de gipsy-flamenco, cât si ritmurile balcanice, din acest punct de vedere fiind singura formație de acest gen din peisajul muzical românesc. Formația s-a făcut cunoscută prin concertele excepţionale ce au avut loc în diferite cluburi şi pe scenele din România. În toate aparițiile, ”Los Anonimos” propagă o atmosferă incendiară, distracția atingând valențe foarte înalte, fiind astfel considerată ”O trupă de Show”, motiv pentru care formația este foarte des invitată în platourile emisiunilor de divertisment. În repertoriul lor găsim cele mai cunoscute cover-uri românești și internaționale, dar și melodii proprii, care, prin simplitatea si farmecul lor, sensibilizează ascultătorii. (Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Șapte tineri arestați pentru trafic cu canabis și cristal! Își racolau clienții pe internet.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună...

Neamț. Urmărit internațional, un dealer de cocaină britanic, a fost depistat la Roman!

Joi,14 mai 2026, în urma activităților operative, polițiștii Direcției...

Neamț. Pedepse cu executare în dosarul Ambulanța doi

Magistrații din cadrul Tribunalului Bacău s-au pronunțat în dosarul...