În organizarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Roman Metropolitan, pe 29 decembrie, la Roman, s-a desfășurat cea de a VII-a ediție a manifestării culturale ”Festivalul de datini și obiceiuri”. Din cele 27 de comune care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Roman Metropolitan, au confirmat participarea la festival doar 14 comune: Gherăești, Horia, Văleni, Pâncești, Stănița, Moldoveni, Icușești, Gâdinți, Făurei, Trifești, Dulcești și Roman.

Ca în fiecare an, participanții au participat la o paradă a formațiilor, costumelor și pieselor, pe un traseu prin centrul Romanului, după care, în Piața Roman Vodă, și-au prezentat  ”numerele” tradiționale.

Pe scena amenajată special pentru festival au urcat, în debutul spectacolului datinilor, primarii localităților care și-au trimis reprezentanți în festival; au rostit scurte alocuțiuni primarii: Mihai Michiu (Dulcești), Vasile Băbuș (Gâdinți), Pavel Berășoaie(Gherăești), Ioan Cristian Baciu (Horia), Săbărel Vanea Roșu (Icușești), Constantin Augustin Holmanu (Pâncești), Laurențiu Bebi Todireanu (Stănița), Dan Marian Lupu (Trifești), Gheorghe Murariu (Văleni) și Laurențiu Dan Leoreanu (Roman).

«Am ajuns la a VII-a ediție a acestei manifestări, ”Festivalul de datini și obiceiuri”; pare puțin, dar, când gândești acest periplu, al anilor prin care am trecut împreună, pare o mișcare de rezistență», a spus primarul Romanului. «Vreau să mulțumesc tuturor membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Roman Metropolitan, primarilor din cele 27 de comune arondate, tuturor cetățenilor din aceste comune, dar și romașcanilor. Nimeni nu uită unde își are rădăcinile și nimeni nu-și uită obiceiurile și noi nu vrem nici cum ca aceste obiceiuri să piară. La mulți ani, dragi cetățeni din Roman Metropolitan! Să ne trăiască bătrânii, să ne trăiască românii, să ne trăiască țara!»
Primarul comunei Văleni a continuat: «Vreau să reușesc să ajung și eu ca domnul primar de Roman. La mulți ani!»
Dan Marian Lupu, primarul comunei Trifești: «Vă doresc un an 2017 mai bun decât cel care tocmai se încheie! Să vă aducă anul nou numai bucurii și sănătate! Iar noi suntem de la Trifești, unde-i iazul plin cu pești… Dar mai multe o să aflați de la formația de sumănari de la Trifești»

Cât privește formația de sumănari, am aflat de la câțiva dintre ei că portul traditional bărbătesc pe care îl etalează cu mândrie la orice festivitate, este moștenit ”din bunici în bunici”, cum spune unul dintre sumănari. «Bunicii noștri au aflat sumenele în lăzile de zestre și le-au purtat la sărbători; și, când s-au uzat, au comandat altele… A fost un meșter de sumane în sat la noi, unul Habagiu, dar a murit și, din păcate, nimeni n-a deprins meșteșugul… Așa că astea pe care le vedeți sunt ultimele sumane de Trifești… Da, mulți ne întreabă cum de avem noi sumanele astea, fiindcă ele cică se poartă prin Vâlcea, prin Oltenia, pe-acolo…  Nu știm ce să le spunem, de undeva or fi venit ele în Trifești. Noi atât știm: că bunicii noștri le-au moștenit de la bunicii lor și așa mai departe… Ca și clopoțelul ăsta, îl am de la bunicul, care și el îl avea de la bunicul lui… Ia uitați ce scriepe el: 1847! Dinainte de Unire…»
Înființarea unei formații de urători-dansatori alcătuită din ”sumănari” i se datorează unui profesor de la școala din Trifești, Stoian, și datează din anul 1971.

Ca în fiecare sfârșit de decembrie și de an, romașcanii s-au adunat și de data aceasta în număr foarte mare în Piața Roman Vodă, pentru a asista la programele formațiilor de datini și obiceiuri prezente. Cel mai mare câștig al acestei manifestări, inițiate în urmă cu mai bine de 15 ani, este prezența, din an în an mai numeroasă, a copiilor în public. E meritul părinților care își aduc și copiii la astfel de manifestări, pentru a le arăta tradiții, obiceiuri, în spiritual datinilor care vin din strămoși și care nu trebuie să dispară nicicând. (D.A.)