ALDE nu are nevoie de oameni cu personalitate: Drăgușanu exclus

dragusanu alde 2016După ce deputatul Cătălin Drăgușanu (principalul vinovat de voturile care l-au propulsat pe Ion Asaftei în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț) a avut curajul de a cere criterii de integritate pentru cei care ar fi urmat să ocupe listele pentru Parlament, gruparea Ion Asaftei, care a preluat hățurile partidului, a dat un  comunicat prin care anunță excluderea acestuia. Evident, în lipsă, și, evident, fără să aibă habar de statutul partidului, care nu le dă voie, la acest nivel, să facă acest lucru. Dar cum în ALDE democrația este la fel de prezentă precum în diverse grupări oculte de tipul lojelor masonice, statutul a fost călcat fără jenă în picioare și opinia publică a aflat că deputatul Drăgușanu nu mai este membru în partid alături de Ion Asaftei & comp.

Comunicatul ALDE arată exact nivelul de cultură politică al autorilor:

”Biroul Executiv Județean ALDE Neamț, în ședința din 28 sept. 2016, luând act de declarațiile domnului deputat Vasile Cătălin Dragușanu făcute în mass-media locală, declarații ce contravin prevederilor Deciziei nr.19 din 12.07.2016 a Comisiei pentru Fuziune ALDE și ale prevederilor Statutului ALDE, a decis următoarele:

Demiterea deputatului Vasile Cătălin Dragușanu din funcția de copreședinte al Filialei ALDE Neamț și de membru al Biroului Executiv Județean Neamț

Excluderea deputatului Vasile Cătălin Dragușanu din rândurile membrilor ALDE Neamț

Excluderea vine și ca urmare a faptului că deputatul Vasile Cătălin Drăgușanu s-a raliat unui grup condus de senatorul Vasile Nistor, grup ce servește interesele politice ale altui partid.

In cadrul aceleași ședinte a Biroului Executiv Județean au fost aprobate listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 11 dec. 2016. ”

Biroul de Presă ALDE Neamţ                          28 sept. 2016

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Defilare militară și ceremonie de Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Ziua Veteranilor de Război a fost celebrată la Piatra...

Start pentru gradațiile de merit 2026: ce trebuie să conțină dosarul și calendarul evaluării

Profesorii care vor să obțină gradația de merit pentru...

VIDEO-FOTO. Ziua Veteranilor de Război la Piatra Neamț

Garnizoana Piatra Neamț a organizat o ceremonie militară dedicată...