Vineri, 26 aprilie, la Teatrul „Luceafărul” din Iaşi, a avut loc festivitatea de închidere a manifestării anuale „Zilele Convorbiri literare”, cu un concert susţinut de Grigore Leşe şi Filarmonica „Moldova” din Iaşi, un podium poetic la care au participat poeţii invitaţi şi festivitatea de decernare a premiilor acestei reviste. La această ediţie, printre premiaţi s-a aflat şi revista „Antiteze” din Piatra Neamţ, publicaţie de literatură şi artă editată de Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ, un proiect realizat cu sprijinul Consiliului judeţean Neamţ. Revista apare sub coordonarea scriitorului Cristian Livescu, din conducerea revistei făcând parte Raluca Naclad (redactor şef), Constantin Tomşa (secretar de redacţie) şi Virgil Răzeşu (director de proiect), revista fiind la a treia serie din cei 22 de ani de apariţie. Au mai fost premiaţi de revista „Convorbiri literare” (premii care se acordă o singură dată în viaţă unui autor) scriitorii Ion Mureşan (poezie), Iulian Filip (proză), Constantin Coroiu (eseu publicistic), iar prozatorului Augustin Buzura i s-a acordat Premiul „Opera omnia”, pentru întreaga activitate scriitoricească. La această ediţie a manifestării au fost omagiaţi doi dintre foştii directori ai revistei, Simion Mehedinţi şi I.E. Torouţiu.
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult

